Nimic nu este mai important pentru sănătatea umană, animală sau vegetală ca asigurarea accesului la o sursă de apă curată. Din fericire, apa curată are astăzi un aliat de nădejde. Acesta este polietilena, un material cu proprietăți impresionante, care poate asigura transportul apei curate de la sursă și până la consumatorii care au nevoie de ea.

Materialul PE-100RC (”RC” = rezistent la fisurare/resistance to cracks) este cea mai recentă generație de polietilenă. Proprietățile sale calitativ superioare sunt indicate de Institutul German de Standardizare DIN prin specificația PAS 1075:2009 (”PAS” = Public Available Specification), specificație considerată un supliment la standardele și reglementarile tehnice existente. Specificația PAS 1075:2009 descrie și garantează o țeavă produsă dintr-un material de calitate superioară si cu specificații controlate, cu o durată de serviciu de cel puțin 100 de ani.

Țeava albastră, monostrat, din PE-100RC

TeraPlast pune la dispoziția clienților săi țevi fabricate în variantă monostrat, din PE-100RC, urmărind specificațiile PAS 1075:2009, Tip 1, în gama ØDn20 – ØDn630mm, dimensiuni nominale conform EN 12201-2, uzual SDR17 și SDR11 (alte SDR-uri la comandă). Aceste țevi sunt produse din materie primă virgină, granule de culoare albastră, care le și dau culoarea caracteristică.

Culoarea albastră în masă a țevilor este preferată. Astfel, e eliminată posibilitatea de amestec accidental sau voit cu alte materiale, care ar putea avea caracteristici diferite de PE-100RC și care ar putea diminua din caracterisiticile superioare ale acestui material.

Cateva din avantajele oferite de țevile produse din PE-100RC sunt:

  • Rezistența la propagarea fisurilor;
  • Rezistența mare la concentrări punctiforme;
  • Excelenta rezistență chimică;
  • Rezistența sporita la îmbătrânirea termică;
  • Rezistența la fisuri cu șoc;
  • Durata de viață de 100 de ani;
  • Rezistența la abraziune și impact;
  • Flexibilitatea ridicată;
  • Țevile monostrat din PE-100RC pot fi instalate în tranșeu deschis, folosind materialul excavat compactabil sau fără tranșeu deschis, prin metode non-convenționale, moderne, precum foraje orizontale dirijate, ”relining” sau ”bursting” (reabilitări ale rețelelor vechi prin frezare sau cămășuire). Prin utilizarea tehnicilor alternative de instalare se pot reduce costurile totale de punere în operă precum și termenele de execuție.

Apa curată înseamnă viață

Indiscutabil, polietilena este materialul viitorului în ceea ce privește rețelele de transport al apei. Proprietățile sale fac ca aceasta să fie soluția cea mai bună pentru realizarea unor sisteme care să asigure aprovizionarea cu apă curată a tuturor celor care au nevoie de ea. Ca o consecință a interesului din ce în ce mai mare acordat sănătății, țevile albastre, monostrat, din PE-100RC, au început să fie folosite în orașe din România. Scopul este acela de a păstra la un nivel ridicat calitatea apei potabile, de a oferi siguranță crescută în exploatare, toate acestea conducând la îmbunătățirea calitatii vieții.

Apa curată înseamnă viață!